Femeia cu cinci copii, condamnată pentru escrocherie, a fost graţiată (DOC)
Natalia Ursachi, condamnată la şase ani de închisoare pentru escrocherie, a fost graţiată. Un decret în acest sens a fost semnat de către preşedintele Maia Sandu.
Decizia a fost luată după ce acum câteva săptămâni părinţii femeii au avut o întrevedere cu şeful statului.
Anterior Maia Sandu a respins cererea de graţiere, declarând că femeia nu întruneşte condiţiile necesare.
Amintim că Ursachi a apărut în vizorul presei acum un an. În 2017, femeia ar fi împrumutat de la un bărbat 2500 de euro, iar ulterior tot de la el ar fi cumpărat şi o maşină de o valoare mai mare, urmând ca să achite diferenţa.
Femeia nu a plătit banii şi nici nu a returnat autoturismul. Paguba depăşeşte 11 mii de euro. Judecătoria din Drochia a condamnat-o pe femeie la opt ani de închisoare, iar, ulterior, Curtea de Apel Bălţi a redus pedeapsa la şase ani.
Natalia Ursachi se află după gratii de un an şi cinci luni, iar cei cinci copii sunt în grija bunicilor.