Țara noastră are PUȚINI ȘOMERI. Cum explică acest fenomen expertul economic
Moldova are cei mai puţini şomeri din ultimele trei decenii. Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniţă, în trimestrul trei al anului, rata şomajului din ţara noastră a ajuns la 2,5 la sută şi este un indice mai mic decât cel din Uniunea Europeană, unde s-a înregistrat creşterea şomajului din cauza pandemiei.
Ioniță susţine că o bună parte dintre moldoveni nu s-au înregistrat ca şomeri pentru că au plecat peste hotare.
"Acuma criza ne-a adus scăderea locurilor de muncă în sectorul HoReCa, în transport şi noi în 10 ani cum am ajuns 600 de mii de locuri de muncă aşa şi am rămas. Din acest motiv, anual, din Moldova pleacă 35-40 de mii de oameni. Această rată mică a şomajului arată că, de fapt, în ţara noastră oamenii nu îşi caută de lucru, pleacă peste hotare.", a explicat expertul economic Veaceslav Ioniţă.
Pe lângă faptul că Moldova rămâne fără braţe de muncă, majoritatea tinerilor optează să emigreze.
"Am fost şi ne-am gândit să ne ducem cu soţul. Din cauza salariului mizer cu care lucrăm, vă spun sincer lucrez asistentă medicală, de lucru foarte mult, dar salariu foarte mic."
"Pentru că e un salariu mai bun peste hotare decât aici."
Oamenii spun că dacă ar fi motivaţi financiar, problema şomerilor ar fi soluţionată.
"După ce am terminat şcoala am căutat un loc de muncă şi nu era salariu care trebuie şi am hotărât cu soţul să plecăm peste hotare."
"Cred că locuri de muncă sunt, mai ales în Chişinău, doar că sunt slab plătite, slab remunerate."
Şi pentru că cei tineri sunt nemulţumiţi de remunerare, vârstnicii trebuie să lucreze pentru salarii de 2 000 - 3 000 de lei.
"Eu sunt pensionară, dar sunt nevoită să lucrez. Eu lucrez ca servitoare la o şcoală profesională cu două mii de lei."
"Eu lucrez fiindcă nu îmi ajunge pensia. Dimineaţa la ora 6:00 troleibuzele sunt pline cu bătrâni, care în cârjă, care mai aşa, dar se duc să lucreze."
Experţii economici propun autorităţilor câteva soluţii pentru problema şomajului.
"Noi mai avem oameni din sate care nu au de lucru şi îi putem aduce în oraş. A doua soluţie este că cetăţenii noştri de peste hotare vor începe să se întoarcă acasă, dar asta este iluzoriu. Noi trebuie să relaxăm legislaţia muncii. Dacă nu vom permite străinilor să vină să lucreze în Moldova va fi catastrofă.", a mai spus Veaceslav Ioniţă, expert economic.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în trimestrul trei al anului, numărul populației angajate în câmpul muncii a fost de aproape 886 de mii de persoane, cu peste 22 de mii mai mult față de aceeași perioadă din 2020.