În ajun de Crăciun, sute de copii din 4 sate din ţară au primit daruri de la Loteria Națională
Sute de copii din satele Mereni, Chetrosu, Puhoi și Cruzești s-au ales cu surprize dulci, în ajun de Crăciun. Darurile au fost oferite în cadrul campaniei "Să aducem sărbătoare copiilor", prin intermediul căreia partenerul privat al companiei fondate de stat "Loteria Națională a Moldovei" în domeniul loteriei și pariurilor sportive vine în ajutorul ajutorul copiilor din familii defavorizate și numeroase.
Printre cei care au primit cadouri a fost și familia Moroz din comuna Mereni.
"Suntem în vizită la o familie cu 9 copii. Dintre care 7 sunt minori. Și necesită o mică atenție, o bucurie, să bucurăm copiii cu un cadou în pragul sărbătorilor de iarnă", a spus Alexandra Ceban, asistent social, comuna Mereni.
"Noi, familia Moroz, familie numeroasă, vă mulțumim foarte mult pentru acest suport cu care ne bucurați copiii. Ei, indiferent de starea familială sau financiară mereu sunt bucuroși. Orice suport este binevenit în casa noastră și vă mulțumim foarte mult", a declarat Iuliana Moroz, locuitoare a comunei Mereni.
Campania "Să aducem sărbătoare copiilor" a ajuns și în satul Puhoi din raionul Ialoveni. Cei mici au despachetat cu emoție cadourile primite în ajun de sărbători.
"Am 3 copii. Mă bucur pentru cadourile donate la copii. Ei sunt foarte bucuroși. Al treilea încă doarme pentru că ne-ați luat prin surprindere", a spus Lilia Culibaba, locuitoare a satului Puhoi.
"Am 3 copii. Doi băieți sunt la școală unul e clasa întâi, altul e clasa a patra, iar fata e în grupa mare la grădiniță. Mulțumim foarte mult pentru cadourile pe care le-ați adus și sănătate celor care s-au străduit pentru noi. Mulțumesc încă odată din toată inima", a afirmat Manuela Păun, locuitoare a satului Puhoi.
Autoritățile locale din cele patru sate au apreciat gestul partenerului privat al companiei fondate de stat" Loteria Națională a Moldovei" in domeniul loteriei și pariurilor sportive.
"Suntem foarte recunoscători. Să știți că fiecare cadou care a fost acordat comunității noastre o sa ajungă la destinație pentru ca sărbătorile de Crăciun și Anul Nou să fie pentru toți copii din comuna Chetrosu", a declarat Leonid Zalivschi, primarul comunei Chetrosu.
"Aș vrea să mulțumesc Loteriei Naționale pentru aceste frumoase surprize pe care ni le-au adus în localitate. 100 de cadouri pentru copii care vor fi inclusiv în familiile vulnerabile, și la copii cu dizabilități. Vreau să vă încredințez de faptul că aceste cadouri vor fi binevenite acum în preajma sărbătorilor și vor aduce doar zâmbete și bucurie pe chipul acestor copii. La Mulți Ani, tuturor copiilor! La Mulți Ani, Loteria Națională!", aprecizat Violeta Crudu, primarul comunei Cruzești.
Partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriei și pariurilor sportive precizează că implicarea companiei în acțiuni de binefacere în perioada sărbătorilor de iarnă a devenit deja o tradiție frumoasă: în ultimii trei ani a alocat peste 7 milioane de lei pentru implementarea proiectelor sociale.