Certificatul de vaccinare cu schema completă, fără doza booster, va fi valabil doar 9 luni pentru călătoriile în ţările din Uniunea Europeană. Măsura va fi aplicată din întâi februarie şi este obligatorie pentru toate statele membre, în cazul în care nu va fi respinsă de Parlamentul European.
Deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern, cum ar fi accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente, revine fiecărui stat membru. Limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului de vaccinare în lipsa dozei booster a fost propusă luna trecută de Comisia Europeană.
Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a recomandat administrarea celei de-a treia doze după şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului împotriva COVID-19 scade în acest timp.