Beție cu sfârșit tragic la Edineț. Un bărbat de 66 de ani a murit după ce a vrut să aprindă focul în sobă. Tragedia s-a produs ieri.
Potrivit poliției, în seara nenorocirii, victima consuma băuturi alcoolice cu un bărbat de 34 de ani. La un moment dat, proprietarul casei a pus lemne în sobă pentru a le aprinde, apoi a stropit alcool peste câteva bucăți de stofă și resturi de ulei tehnic, pe care le-a pus între lemnele pregătite în sobă.
În această perioadă, bărbatul de 34 de ani a mers la magazin, iar când a revenit, l-a văzut pe bărbat în ogradă, în flăcări. Amicul de pahar i-a acordat primul ajutor și a sunat la 112. Medicii însă nu au putut decât să constate decesul.