DOSARUL de corupție privind eliberarea actelor cadastrale. Persoana învinuite de crearea schemei, în arest preventiv pentru 30 de zile
Instanța a decis plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a persoanei învinuite de crearea schemei de corupție în care ar fi implicați agenți imobiliari și angajați ai ASP.
Magistrații urmează să se expună, astăzi, pe marginea demersului procurorilor în privința și celei de-a doua persoane.
Amintim că, pe data de 20 decembrie, 14 persoane au fost reținute pentru fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență, iar în total 38 de figuranți au fost supuși perchezițiilor la domiciliu. Este vorba despre angajați ai oficiilor cadastrale din cadrul Agenției Servicii Publice, brokeri imobiliari și ipotecari, persoane fizice și juridice, care, în complicitate cu un fost agent imobiliar facilitau procedura de obținere a actelor cadastrale. În urma acțiunilor de urmărire penală, ofițerii CNA și procurorii au ridicat înscrisuri de ciornă, documente, telefoane mobile și alți purtători de informație, care urmează a fi analizate. De asemenea, de la domiciliile bănuiților au fost ridicate mijloace financiare, cea mai mare sumă fiind de 10 mii de euro.
Pe 21 decembrie, 12 din cei 14 învinuiți și-au recunoscut vina și cooperează cu anchetatorii. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate și au obligațiunea de a se prezenta la solicitarea organului de urmărire penală.