Un minor de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în cap cu un topor. Făptașul ar fi concubinul mamei sale, de 54 de ani.
Cazul a avut loc miercuri seara, în raionul Orhei. Mama copilului a alertat oamenii legii şi a chemat ambulanţa.
Potrivit medicilor de la Spitalul Raional, minorul este internat în secția Terapie Intensivă, în stare gravă. Oamenii legii anunță că bărbatul care ar fi comis atacul a fost reţinut pentru 72 de ore şi este cercetat penal pentru tentativă de omor.