"Steaua", "Capra", "Ursul" şi alte tradiţii populare, în cadrul Festivalului "Florile dalbe" de la Străşeni
"Steaua", "Capra", "Ursul" şi multe alte obiceiuri româneşti au putut fi admirate în cadrul Festivalului "Florile dalbe" de la Străşeni. Evenimentul a adunat peste douăzeci de colective din raion, care au prezentat cele mai frumoase tradiţii de iarnă.
Zeci de oameni au participat la festival îmbrăcaţi în costume populare, specifice sărbătorilor de iarnă. În ajunul Crăciunului pe stil nou, ei s-au întrecut în a prezenta obiceiurile din localităţile lor de baştină.
"Avem un personaj care, repet, tot vine din negura timpurilor, capră măiastră, dar să ştiţi cât e de jucăuşă, cât e de cocoţată. Uitaţi-vă în felul ăsta ne mândrim cu tradiţiile noastre şi spunem la toată lumea "La mulţi ani!!!"
"Colinda care o să o prezentăm astăzi este culeasă de la bătrânii noştri din sat şi o urătură avem de la batrâni care mulţi ani se cântă şi se spune la sărbătorile de iarnă."
Cu emoţii mari, în scenă au urcat şi copiii.
"Îmi place festivalul pentru că se prezintă multe tradiţii ale multor sate."
"Îmi place să cânt colinzi să le transmit o atmosferă bună celor care privesc şi ascultă."
Spectatorii au rămas încântaţi de prestaţia artiştilor locali.
"Sărbătorile creştine ale Anului Nou, Crăciunului şi Bobotezei trăiesc şi deţin o semnificaţie aparte ale poporului român."
"Asemenea festivaluri ne oferă posibilitatea ca obiceiurile şi datinile locale să fie transmise din generaţii, în generaţii."
Iar pentru a nu fi pierdute obiceiurile din străbuni, directoarea Muzeului din Străşeni a selectat de la fiecare colectiv colinde şi urături care vor fi incluse într-o monografie.
"Ele sunt colectate de la persoane foarte în vârstă care poate nu sunt în viaţă. Este un mesaj pentru generaţiile viitoare ca să le poată interpreta şi să nu pierdem această autenticitate", a spus directorul Muzeului din Străşeni, Efimia Luca.
Şi membrii corului "Poliţistul" au cântat colinde.
Gazda evenimentului spune că festivalul are scop promovarea tradiţiilor româneşti din perioada sărbătorilor de iarnă.
"Acest eveniment are peste 20 de ani. Prin tradiţii şi prin cultură dezvoltăm şi suntem un popor românesc adevărat, dacă pierdem tradiţiile, ne pierdem pe noi ca popor."