Liderul de la Tiraspol i-a adresat o scrisoare președintelui Maia Sandu
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski i-a adresat o scrisoare președintelui Maia Sandu, în care o invită la dialog.
Potrivit lui Krasnoselski, împlinirea a 30 de ani de la încheierea conflictului de pe Nistru este un prilej bun pentru a reîncepe negocierile în formatul 5+2.
Totodată, liderul autoproclamatei administraţii de la Tiraspol a accentuat că puterea de la Chişinău este concentrată în mâinile unei singure formațiuni politice, ceea ce ar putea duce la un dialog productiv și chiar la identificarea unor soluții concrete.
Totodată, acesta spune că timp de 30 de ani, pe ambele maluri ale Nistrului au crescut câteva generații care nu mai văd dușmani unii în alții. Mai mult, Krasnoselski spune că o întâlnire tete-a-tete cu Maia Sandu ar fi un pas important în remedierea conflictului transnistrean.
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Sorina Ștefârță ne-a declarat că încă nu a recepţionat scrisoarea lui Krasnoselskii, dar după ce va ajunge în cancelaria Președinției, instituţia se va pronunța asupra acestui subiect.