Ediție specială a emisiunii "Roata Norocului". Prezentatorii Prime şi Canal 2 au luptat pentru trei familii nevoiaşe
În ajunul Crăciunului, prezentatorii Eugen Bulgaru, Rita Ursalovschi şi doctorul Vasile Botnari au răspuns provocării şi au participat la o ediţie specială a emisiunii ''Roata Norocului'' de pe PRIME. Scopul a fost unul nobil, iar premiile câştigate au ajuns la trei familii nevoiaşe din raioanele Orhei, Ialoveni şi Făleşti.
''Avem trei poveşti extraordinare, avem trei invitaţi de top şi avem o sărbătoare importantă - Crăciunul.''
Vedetele televiziunii au rotit de această dată roata norocului pentru a le aduce un zâmbet celor care nu prea au motive de bucurie. Prezentatorul emisiunii matinale ''PRIMA ORĂ'' de la PRIME, Eugen Bulgaru, a concurat pentru a-l ajuta pe Nicolae, un băiat de 11 ani, a cărui mamă este imobilizată la pat.
''La 11 ani face ceea ce probabil nici eu nu ştiam să fac la 11 ani. Să prăjesc ceapă, să curăţ cartofi, să fac mâncare, să fac tot ce se face într-o gospodărie de oameni adulţi. Foarte mult îmi doresc să câştig de pe roata asta tot ce se poate, pentru că totul o să meargă pentru el'', a spus Eugen Bulgaru.
Jurnalista şi prezentatoarea buletinului de ştiri ''REPORTER'' de la Canal 2, Rita Ursalovschi, a participat la competiţie pentru a aduce bucurii în casa unei familii cu cinci copii din satul Costeşti, Ialoveni. Tatăl micuţilor este internat în stare gravă suferind arsuri pe 95 de procente din suprafaţa corpului în urma unui accident de muncă.
''- Este chiar într-un impas mare, are de întreţinut casa, să hrănească pe toţi copiii, sunt mici. Cristina are cinci copii, trebuie ajutată, vreau o maşină de spălat, apropo'', a declarat Rita Ursalovschi.
În cadrul ediţiei speciale ''Roata Norocolui'' a participat şi medicul Vasile Botnari, cunoscut publicului datorită emisiunii ''Doctorii'' de la PRIME. El a concurat pentru a le aduce zâmbetul pe faţă a doi tineri căsătoriţi care împart un scaun cu rotile.
''Tata lucrează, dar se deplasează cu dificultăţi şi are grijă de familie. Mama se ocupă cu chestii hand made care le vinde şi mai face un ban. Au nevoie foarte mult de un aragaz în familie, pentru că, totuşi, e un obiect important în familie'', a declarat medicul Vasile Botnari.
Rând pe rând, vedetele televiziunii au câştigat o multitudine de premii care au ajuns la familiile nevoiaşe pentru care au concurat, iar medicul Vasile Botnari este cel care a câştigat competiţia. Familia Andronache s-a ales şi cu un frigider.
''În ajun de Crăciun toate visele se realizează. Un aragaz, Marin, pentru voi. Deschidem, ea îşi dorea o maşină de spălat. Maşină de spălat, Cristina. Rămâi tu şi cu televizorul şi am plecat, e al tău! ''
Emisiunea ''Roata Norocului'' poate fi urmărită în fiecare vineri de la 19:00 pe PRIME.