Tragedie în Brazilia: 6 tineri uciși în timp ce sărbătoreau Crăciunul
foto:archyde.com
canal tv
Şase persoane au fost împuşcate mortal în Brazilia în timp ce sărbătoreau Crăciunul pe un teren de fotbal. Agenţia de securitate publică a statului Ceara a anunțat că şase persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani au murit şi alte cinci persoane au suferit răni prin împuşcare, potrivit Digi24.
Zece persoane au fost arestate şi şase arme de foc au fost confiscate după incidentul petrecut în oraşul Fortaleza la primele ore ale zilei de sâmbătă, a anunţat agenţia. Autorităţile au spus că patru dintre victime fuseseră arestate în trecut, inclusiv pentru apartenenţa la organizaţii infracţionale.
Presa braziliană, citând poliţia militară, a raportat că incidentul ar fi fost o ceartă între bande.