Agenţiile de turism din Moldova se plâng că ar putea falimenta şi solicită implicarea autorităţilor
Agenţiile de turism din Moldova se plâng că ar putea falimenta şi solicită implicarea autorităţilor. De vină ar fi problemele legate de returnarea a peste un milion de euro celor peste patru mii de moldoveni care şi-au rezervat vacanţa în Grecia anul trecut şi nu au mai ajuns la destinaţie din cauza pandemiei.
Cel mai mare furnizor de servicii turistice din Grecia şi-a sistat atunci activitatea, fără a restitui avansurile plătite de agenţiile de turism.Potrivit ANAT, Guvernul de la Chişinău negociază cu executivul elen returnarea banilor. În urma consultărilor publice, a fost iniţiat un proiect de lege prin care termenul de returnare a banilor era extins de la 31 decembrie 2021, cât e în prezent, până în 30 septembrie 2022.
„Însă, nu am înţeles de ce proiectul înaintat de doamna Dascălu Iulia nu a fost votat în lectura a doua. Avizurile au fost toate pozitive, proiectul a fost votat în prima lectură de 68 de deputaţi.”, a relatat Anna Colța, preşedinte ANAT.
Deputatul PAS Iulia Dascălu ne-a spus că mai era un amendament de adoptat, însă Comisia economie a Parlamentului nu s-a mai întrunit.
„Această şedinţă nu a avut loc şi eu cred că mai multe detalii, de ce ea nu a avut loc şi ce s-a întâmplat o să vi le ofere preşedintele comisiei de profil, domnul Alaiba.”, a menționat Iulia Dascălu, deputat PAS.
La rândul său, preşedintele Comisiei economie a parlamentului, Dumitru Alaiba, ne-a spus că membrii comisiei au decis anularea şedinţei cu 30 de minute înainte de începere.
„Noi am organizat fracţiunea rapid, la care mai mulţi colegi şi-au exprimat îngrijorări despre calitatea proiectului. Nimeni nu a pus la îndoială existenţa problemei, dar însăşi calitatea proiectului. În forma care este acuma nu poate fi votată, punct. Noi nu putem vota 2+2 este egal cu 5, chiar dacă avem 63 de mandate.”, a declarat Dumitru Alaiba, preşedintele Comisiei Economie, Buget şi Finanţe.
Am solicitat o reacţie de la Sorina Ştefîrţă, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui Maia Sandu, care ne-a spus să ne adresăm legislativului. Potrivit ANAT, peste 200 de agenţii de turism mici şi 22 de operatori au transferat peste un milion de euro în Grecia pentru sezonul estival 2020 şi așteaptă rambursarea banilor.