Cipru cere două teste COVID negative pentru intrarea în țară, inclusiv vaccinaților
Persoanele care merg în Cipru vor trebui să efectueze două teste PCR COVID-19: unul înainte de intrarea în ţară şi unul imediat după sosire. Măsura se aplică atât celor vaccinaţi, cât şi celor nevaccinaţi, potrivit dpa.
Persoanele care nu sunt vaccinate cu doza booster trebuie să facă un test rapid antigen la 72 de ore după sosire. Copiii sub 12 ani sunt scutiţi de această măsură.
Testele trebuie plătite de fiecare persoană în parte, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a autorităţii sanitare din Cipru, potrivit dpa și Agerpres.
Măsurile vor fi în vigoare până pe 15 ianuarie. Apoi, guvernul de la Nicosia va reexamina situaţia, a precizat oficialul.
Numărul de noi infectări cu coronavirus a crescut rapid în Cipru în ultimele şapte zile. Potrivit Ministerului Sănătăţii, pe data de 2 ianuarie au fost înregistrate 3.538 de cazuri. Cu o săptămână mai devreme fuseseră raportate 1.925 de cazuri.