Novak Djokovic a anunţat că îşi va apăra titlul la Australian Open
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a anunţat că îşi va apăra titlul la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a primit o "derogare", cu două săptămâni înainta startului acestei competiţii, informează AFP, citează Agerpres.
Djokovic, care a refuzat până în prezent să dezvăluie dacă este vaccinat împotriva coronavirusului, afirmase anterior că nu este sigur dacă va lua parte la competiţia de la Melbourne Park, din cauza îngrijorărilor legate de regulile de carantină din Australia.
"Am petrecut o perioadă fantastică alături de cei dragi, în timpul vacanţei, iar astăzi mă îndrept spre Down Under (Australia) graţie unei derogări... Sunt gata să trăiesc şi să respir tenis în următoarele câteva săptămâni. Mulţumesc tuturor pentru sprijin", a scris Djokovic într-un mesaj postat pe Instagram, alături de o fotografie făcută pe aeroport.
În vârstă de 34 ani, Novak Djokovic a câştigat de nouă ori Openul Australiei (un record), impunându-se la ultimele trei ediţii ale turneului de la antipozi.
El este deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (20), alături de elveţianul Roger Federer şi de spaniolul Rafael Nadal.
La sfâşitul lunii trecute, Djokovic s-a retras din echipa Serbiei pentru ATP Cup, competiţie care are loc în prezent la Sydney, amplificând astfel dubiile legate de participarea sa la Australian Open 2022.