Scandal de proporții. Novak Djokovic, blocat pe aeroportul din Melbourne
Scandal de proporții cu tenismanul sârb Novak Djokovic în prim plan. Cel mai bun jucător al momentului a fost blocat pe aeroportul din Melbourne, unde a ajuns pentru a participa la turneul de Mare Șlem de la Australian Open.
Autoritățile din această țară i-au refuzat viza lui Djokovic, întrucât sârbul nu a adus dovezi pentru scutirea sa de vaccinare. Astfel, renumitul tenisman va fi trimis acasă.
Anterior, Novak Djokovic a refuzat de mai multe ori să spună dacă este vaccinat sau nu împotriva Covid-19. Autoritățile din Australia au anunțat că toți tenismanii care vor să joace la primul Grand Slam al anului trebuie să fie vaccinați. Recent, însă, “Nole” a primit permisiunea de a participa la competiție pe baza unei scutiri medicale.
În cariera sa, Djokovic a câștigat de 9 ori turneul de la Australian Open, record absolut. Sârbul s-a impus inclusiv și la ediția trecută, atunci când în finală l-a învins în trei seturi pe rusul Daniil Medvedev.