SUA și Rusia încep negocierile la Geneva. Expert: Discuțiile trebuiau anulate
SUA și Rusia încep, luni, la Geneva, negocieri pentru dezamorsarea crizei legate de Ucraina, dar așteptările sunt destul de rezervate, dacă nu chiar pesimiste, scrie Digi24.
Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de externe și cel care conduce delegația Moscovei, a avut duminică seara o întâlnire de tatonare a terenului cu omoloaga sa de la Washington, Wendy Sherman, iar după o cină de lucru de două ore a declarat că discuțiile au fost „complicate”.
„Rusia a agresat și Ucraina, a agresat Georgia, are trupe de ocupație în Republica Moldova și pune condiții de negociere. Nu ne este clar ce anume se poate negocia cu Rusia și de ce. Înțelegem că a existat argumentul câștigării de timp. Acesta a fost cel mai vehiculat în decembrie, se câștigă timp pentru ca o eventuală și, din păcate, posibilă acțiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei să nu se desfășoare în decembrie sau imediat, să dea timp pentru o pregătire a apărării în Ucraina. Era, practic, o situație de criză în decembrie, se considera că este iminentă invadarea Ucrainei și prin această idee a negocierilor diplomatice Rusia-Occident s-au câștigat câteva săptămâni. Dar nici acest argument nu mai funcționează în prezent, pentru că suntem deja în această perioadă în care deja Rusia - era clar - va folosi ceea ce era previzibil să folosească, să spună că da, semnalele sunt că nu sunt acceptate condițiile noastre, deci ne pregătim de un eșec al negocierilor și, cu alte cuvinte, să justifice orice acțiune militară viitoare împotriva Ucrainei pe baza acestui așa-zis eșec al negocierilor”, a explicat profesorul de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
„De fapt, nu era ce să negociem cu Rusia, pentru că, să ne gândim: care sunt pretențiile lor principale? Blocarea NATO în privința extinderii spre Est, să dea cineva garanții scrise că NATO nu se va mai putea extinde niciodată spre Est - exclus așa ceva; să fie abandonată Ucraina, practic, să se spună că Ucraina nu are voie niciodată să adere la NATO - exclus așa ceva; Statele Unite să dea garanții că nu vor întări apărarea militară a statelor aliate de pe flancul estic, cum este și România sau Polonia sau statele baltice - de asemenea este exclusă o asemenea acceptare. Deci, practic, Statele Unite nu au ce accepta din aceste condiții puse de Federația Rusă și asta era evident de la început”, a arătat Valentin Naumescu.
Ce va urma după negocieri?
„După aceste negocieri, foarte probabil că președintele Putin își va fi îndeplinit strategia pe care o avea înainte - aceea de a încerca, de a pretinde să arate opiniei publice internaționale: Iată, eu am încercat, am fost de acord cu negocierile, am făcut partenerilor, colegilor noștri americani, un set de propuneri, nu au fost de acord cu nimic, în schimb ne cer numai nouă să renunțăm, unilateral (cum am văzut în comunicatul Ministerului de Externe rus), la pregătirile noastre militare, în condițiile acestea este clar că cei care sunt rău-voitori sunt americanii” - spune profesorul Valentin Naumescu.
„Pe fondul acestui discurs revendicativ, eu nu exclud - sigur, nu o dorim, dar nu putem exclude - varianta unui anumit tip de intervenție militară a Federației Ruse asupra Ucrainei. Chiar dacă, să zicem, va fi limitată și se va rezuma doar la regiunile separatiste Donețk și Luhansk, pe care oricum Ucraina nu le mai administrează din 2014, dar oricum și aceasta este o invazie, este o agresiune asupra unui stat suveran și ne putem aștepta ca Statele Unite și țările occidentale să pună în aplicare acel plan de sancțiuni de o severitate ieșită din comun de care se vorbește de câteva săptămâni”, a conchis profesorul Valentin Naumescu.
Cum s-au poziționat SUA și Rusia înaintea negocierilor
Începe, așadar, o săptămână diplomatică cu risc ridicat pentru a încerca dezamorsarea crizei ce riscă să explodeze în Ucraina.
„Discuţia a fost complicată, nu putea fi simplă”, a spus, duminică seara, ministrul-adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, după cina de lucru de două ore pe care a avut-o la Geneva cu subsecretarul de stat al SUA Wendy Sherman. Serghei Riabkov a apreciat că discuția a fost „serioasă”. Luni ar trebui să urmeze o zi de negocieri propriu-zise. „Cred că mâine nu ne vom pierde timpul”, a spus duminică seara ministrul rus, citat de AFP.
Statele Unite şi Rusia s-au poziţionat ferm înaintea acestor negocieri. Washingtonul a avertizat asupra unui risc de „confruntare”, iar Moscova a exclus orice concesie.
Secretarul de stat al american, Antony Blinken, a îndemnat Rusia să evite „o nouă agresiune asupra Ucrainei" şi să aleagă calea diplomatică, în timp ce Kremlinul, sub presiune pentru a-şi retrage trupele de la frontiera cu Ucraina, solicită occidentalilor garanţii privind securitatea în Europa, inclusiv că NATO nu se va mai extinde spre Est.
În cursul dineului de lucru, Wendy Sherman „a subliniat sprijinul Statelor Unite pentru principiile internaţionale de suveranitate, integritate teritorială şi libertatea ţărilor suverane de a-şi alege propriile alianţe”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat american.
Cu câteva ore înainte de acest dineu, Serghei Riabkov s-a declarat „dezamăgit de semnalele venite în ultimele zile de la Washington, dar şi de la Bruxelles”, unde îşi au sediul atât UE, cât şi NATO, potrivit agenţiilor ruse de presă.
O săptămână diplomatică intensă
Această întâlnire dintre Serghei Riabkov și Wendy Sherman a lansat o săptămână diplomatică intensă. Pe lângă discuţiile americano-ruse din Elveţia care au loc luni, o întâlnire NATO-Rusia este prevăzută pentru miercuri la Bruxelles, urmată joi de o reuniune, la Viena, a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), pentru a include și europenii, care se tem să nu fie marginalizaţi, scrie AFP, preluată de Agerpres.
„Există o cale a dialogului şi a diplomaţiei pentru a încerca să rezolvăm unele dintre aceste diferenţe”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, duminică, la postul american CNN. „Cealaltă cale este cea a confruntării şi a consecinţelor masive pentru Rusia, dacă aceasta repetă agresiunea asupra Ucrainei. Urmează să vedem în ce direcţie este dispus să meargă preşedintele (rus Vladimir) Putin”, a subliniat el.
Ce sancțiuni pândesc Rusia și ce spune Vladimir Putin
Occidentul şi Kievul acuză Rusia că a adus echipament militar și zeci de mii de soldaţi la frontiera ucraineană în vederea unei posibile invazii şi l-au ameninţat pe Vladimir Putin cu sancţiuni fără precedent, dacă va ataca din nou Ucraina.
Aceste sancţiuni ar putea ajunge până la a exclude Rusia din sistemul financiar internaţional ori a împiedica intrarea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2, dorit de Kremlin.
Obiectivul occidentalilor este de a se arăta mai hotărâţi decât în 2014, când Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea fără ca alianţa americano-europeană să reuşească să oprească agresiunea.
Preşedintele Vladimir Putin, care a discutat telefonic de două ori cu omologul său american, Joe Biden, de la începutul acestei noi crize, a avertizat că noile sancţiuni ar fi o „greşeală colosală” şi a ameninţat cu un răspuns „militar şi tehnic” în cazul menţinerii „liniei agresive foarte clare” a rivalilor săi.
Kremlinul susţine că Occidentul provoacă Rusia prin staţionarea de militari pe flancul estic şi prin înarmarea soldaţilor ucraineni care luptă împotriva separatiştilor pro-ruşi în Donbas, în estul Ucrainei.
Prin urmare, Vladimir Putin solicită un tratat major care să prevadă excluderea aderării Ucrainei la NATO, precum şi retragerea soldaţilor americani din cele mai estice ţări ale Alianţei Nord-Atlantice.
Cum văd lucrurile americanii
Dar americanii au dat asigurări că nu vor să-şi reducă trupele din Polonia sau din ţările baltice şi ameninţă că le vor întări, dacă ruşii trec la ofensivă.
„Riscul unui nou conflict este real”, a avertizat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Cu siguranţă face parte din strategia lor să vină cu o listă de cereri absolut inadmisibile şi apoi să susţină că cealaltă parte nu joacă jocul şi să folosească asta ca o justificare pentru o agresiune”, a spus Antony Blinken, conștient de jocul Kremlinului.
John Herbst, fost ambasador american în Ucraina, consideră că desfăşurarea militară rusă este o „cacealma uriaşă” a lui Vladimir Putin pentru a câştiga concesii.
„Atât timp cât administraţia Biden rămâne cel puţin la fel de fermă ca în prezent ar trebui să fie suficient pentru a-l împiedica pe Putin să invadeze Ucraina, dar nu exclud o operaţiune mai limitată”, a spus expertul grupului de reflecţie Atlantic Council.
Dincolo de criza ucraineană, Washingtonul speră să profite de discuţii pentru a aduce pe drumul cel bun relaţiile americano-ruse, care sunt la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, și poate să obţină anumite progrese în alte dosare, cum ar fi dezarmarea.
Pe de altă parte, de la Paris la Berlin, trecând prin Bruxelles, apelurile s-au înmulţit pentru a face un loc real la masa negocierilor și pentru ţările vechiului continent, în special pentru Uniunea Europeană, în faţa Kremlinului care pare să dorească să privilegieze discuţiile bilaterale ruso-americane.
În cele din urmă, este un test pentru Statele Unite conduse de Joe Biden care, în ciuda promisiunilor de solidaritate, şi-a iritat aliaţii europeni dând impresia că merge singur în privinţa Afganistanului sau a strategiei anti-China.