Situaţia devine gravă. RECORD de CAZURI NOI de COVID în lume
Numărul îmbolnăvirilor noi de COVID-19 s-a dublat în România. Aproape 9.000 de infectări au fost raportate în ultimele 24 de ore. Bilanţul este în creştere şi în Ucraina. Autorităţile din ţara vecină au raportat aproximativ 5.500 de cazuri noi, dublu faţă de ziua precedentă.
Statele Unite ale Americii au anunțat luni 1,35 de milioane de noi infectări cu coronavirus, un nou record global, potrivit unei analize Reuters. La nivel naţional, numărul pacienţilor spitalizaţi cu COVID-19 a atins, de asemenea, un record istoric. Media cazurile noi s-a triplat în două săptămâni, ajungând la peste 700.000 pe zi.
Cazurile au explodat şi în Israel. În ultimele zile au fost raportate, în medie, peste 20 de mii de infectări, comparativ cu aproximativ 11 mii înregistrate în perioada de vârf al celui de-al patrulea val de coronavirus din toamna anului trecut. Cercetătorii susțin că varianta Omicron este responsabilă de creșterea cazurilor.