Grecia a dat undă verde administrării celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID
Grecia a dat marți undă verde administrării celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID, deocamdată doar pentru persoanele imunocompromise și pentru cei care suferă de boli cronice grave. Cea de-a patra doză a vaccinului urmează să fie administrată între 3 și 6 luni de la a treia, anunță Comitetul Național de Vaccinare din Grecia.
Potrivit autorităților sanitare elene, vaccinul va fi administrat pacienților cu boli hematologice și oncologice care urmează tratament, persoanele care primesc medicamente imunosupresoare, primitorii de transplant și pacienții cu boli reumatismale sau insuficiență renală.
„Administrarea celei de-a patra doze este ceva pentru viitor, bazată pe schimbarea datelor epidemiologice și clinice”, a spus șefa comitetului de vaccinare, Maria Theodoridou.
Anunțul făcut de Grecia vine în contextul în care Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) și-a exprimat marți îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze a vaccinului anti-COVID, având în vedere că în prezent nu există date care să susțină această abordare.
Amintim că, la sfârșitul lunii decembrie, Israelul a devenit prima țară care a dat startul vaccinării cu a patra doză pentru persoanele de peste 60 de ani, cu sistemul imunitar slăbit și pentru lucrătorii din domeniul sănătății din cauza Omicron.