Moldovenii vaccinaţi anti-COVID nu s-au grăbit să-şi facă doza booster. Care este cauza
Peste 50 la sută din moldovenii vaccinaţi anti-COVID sunt eligibili pentru a treia doză. Însă aceştia nu s-au grăbit să-şi administreze booster-ul din cauza sărbătorilor de iarnă, susţin medicii. Cei care vin să se imunizeze cu doza a treia spun că nu au făcut-o până acum deoarece nu ar fi putut consuma alcool sau le-a fost frică de efectele adverse.
„ - Şapte luni au trecut? - Da, şapte. - Dar de ce nu aţi venit mai devreme după doza booster? - Ei, în decembrie trebuia să vin şi, ştiţi au fost sărbătorile, una alta.”
Responsabilii de la Centrul Municipal de Vaccinare susţin că sărbătorile sunt motivul cel mai des invocat de cei care vin să-şi facă boosterul cu întârziere.
„Mai mulţi dau vina că nu trebuie să servească alcool sau că va fi starea de rău după vaccin, au spus că ulterior după sărbători vor veni să se vaccineze.”, a declarat Cristina Boclincă, şef centrul Municipal de Vaccinare.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, 125 603 de persoane care s-au vaccinat cu AstraZeneca au depăşit termenul de şase luni de la rapel. Totodată, aproape 70 de mii de moldoveni imunizați cu Sputnik-V sunt aşteptaţi pentru a treia doză, la fel ca şi peste 267 de mii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson.
Alţi peste 60 de mii de persoane care s-au imunizat cu Pfizer ar putea să-şi facă boosterul, precum şi peste 70 de mii de cetăţeni vaccinaţi cu Sinovac şi Sinopharm care sunt aşteptaţi de trei luni pentru a treia doză.
Astfel, medicii de la Centrul Municipal de Vaccinare spun că anticipează o creştere a fluxului de doritori de a se imuniza cu booster, mai ales că sărbătorile au trecut şi am intrat în valul cinci al pandemiei.
„Dacă la începutul perioadei se adresau maxim 50 de persoane, acum, în ianuarie, după sărbătorile de iarnă au început să vină tot mai mulţi, ajungând până la 170 de persoane doar la booster.”, a adăugat Cristina Boclincă, şef centrul Municipal de Vaccinare.
Epidemiologii susţin că în statele care permit administrarea dozei a treia, valul cinci provocat de Omicron este depăşit mai uşor.
„Se îmbolnăvesc cei care au mai mult de jumătate de an de la rapel. Şi ei au schimbat şi fac booster la patru luni, pentru că dacă sunt mai mult de şase luni fac forme mai medii, dar nu grave, cei care au mai puţin de şase luni de vaccin sau booster practic sunt asimptomatici.”, a precizat Ala Tocarciuc, expert internaţional în sănătate publică.
Preşedintele Comitetului Naţional de Imunizare, Ninel Revenco, ne-a declarat că Moldova încă nu ia în considerare această practică şi va menţine intervalul de vaccinare cu booster, recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.