Încă o zi a mai rămas până la Bobotează. RECOMANDĂRILE medicilor cu privire la scăldatul în apele reci
Embed:
Încă o zi a mai rămas până la Boboteaza pe stil vechi, sărbătoare dedicată botezului Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului. Tradiţional, după liturghie, mii de creştini plonjează în apele reci pentru a prinde crucea. Totuşi, specialiştii spun că scăldatul pe timp de iarnă poate crea probleme mari de sănătate.
Potrivit medicilor, în pandemie, riscul de infectare este sporit, mai ales că în perioada rece imunitatea populaţiei este scăzută.
"Recomandăm oamenilor să evite la maximum efectuarea băilor reci în perioada de Bobotează, pentru că, vă daţi seama, atunci vine şi şocul termic la organism şi atunci în câteva zile urmează să vină simptome legate de viroză sau Covid.", a spus Viorica Sorbalo, medic de familie.
Cu toate acestea, unii oameni încurajează scăldatul în apele reci, însă spun că organismul trebuie pregătit din timp.
"Asta e bine, e sănătatea oamenilor, înseamnă că într-un corp sănătos va fi şi un om sănătos, de asta se scaldă, cine îşi întăreşte organismul de tânăr poate să se scalde."
"E o tradiţie tare simpatică şi cred că bună, doar că trebuie de făcut de înainte, nu aşa că nu ai făcut niciodată şi iată te-ai dus şi te-ai scăldat, asta nu e normal. Măcar vreo câteva zile acasă în baie cu apă ar trebui."
Pe de altă parte, alţii resping ideea şi spun că astfel îşi pot pune sănătatea în pericol.
"Eu personal nu m-aş scălda şi cred că pentru asta trebuie o pregătire specială. Eu cred că daune aduce mai mult. Mai ales în starea în care se află acum toată lumea nu e binevenit."
"E fricos, apa e foarte rece, poţi să intri acolo şi să te mai apuce şi un cârcel şi rămâi acolo pe loc."
Pentru a fi evitate tragediile, specialiştii îndeamnă populaţia să se scalde doar în locuri special amenajate, dotate cu scări. Totodată, înainte de scăldat este bine ca oamenii să-şi încălzească corpul şi să facă exerciţii fizice uşoare, iar după ieşirea din apă să îmbrace haine groase şi să consume băuturi calde.
"Este interzisă aglomerarea persoanelor pe suprafaţa gheţii, scăldatul copiilor fără supravegherea adulţilor, scufundarea sub apă direct sub gheaţă şi scăldatul în stare de ebrietate.", a precizat Liliana Pușcașu, ofiţer de presă al IGSU.
"Noi o să recomandăm şi rugăm insistent oamenii să evite la maxim efectuarea acestui gen de proceduri, să evite aglomerațiile şi să facă aceste băi reci doar la indicaţia sau cu recomandarea medicului specialist pentru a evita ulterior complicaţiile.", a mai spus medicul.
Boboteaza se sărbătoreşte pe stil vechi în 19 ianuarie.