Astăzi, 19 ianuarie, în timpul executării serviciului de menținere a ordinii publice, un echipaj de carabinieri al Direcției Regionale Nord a IGC, au observat, pe strada Bulgară din Bălți, un minor de 9 ani care plângea.
Carabinierii s-au apropiat de minor pentru a afla de ce este singur și dacă are nevoie de ajutor. În urma discuției, minorul a comunicat că a lunecat și s-a lovit la picior.
Fără a ezita, carabinierii i-au acordat ajutor și au condus copilul la domiciliu.
Inspectoratul General de Carabinieri recomandă, în cazul când observați persoane aflate în dificultate sau copii fără supraveghere, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul 112.