Cornelia Cozlovschi, desemnată președintele Consiliului de administrație al CNPF
Cornelia Cozlovschi a fost desemnată membru și președinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) pentru un mandat de cinci ani. Hotărârea a fost adoptată, astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, cu votul a 55 de deputați.
Ea a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de matematică aplicată, este master în economie şi management public. Deține experiență de activitate în sectorul bancar și de leasing, inclusiv în funcții de top management, precum și în serviciul public.
Totodată, deputații l-au desemnat, printr-o altă Hotărâre, adoptată cu 55 de voturi, pe Adrian Gheorghiță în calitate de membru și vicepreședinte al Consiliului de administrație al CNPF.
Adrian Gheorghiță este licențiat în științe economice, specializarea Bănci și finanțe, și master în științe economice, specializarea Finanțe corporative și asigurări. Deține o experiență îndelungată de activitate în cadrul Asociației Patronale ”Camera de Comerț Americană din Moldova”, inclusiv în funcție de director adjunct.