Sebastien Loeb a devenit cel mai vârstnic pilot care a câștigat o etapă din cadrul Campionatul Mondial de raliuri
Sebastien Loeb a devenit cel mai vârstnic pilot care a câștigat o etapă din cadrul Campionatul Mondial de raliuri. Francezul, care luna viitoare va împlini 48 de ani, a reușit această performanță deosebită după ce a reuşit să se impună în Raliul de la Monte Carlo, prima cursă din noul sezon competițional.
Loeb, care are în palmares nouă titluri mondiale, a înregistrat duminică a 80-a sa victorie de etapă în carieră şi totodată a opta la Monte Carlo.
Francezul a egalat cu această ocazie recordul de succese în cursa din Principat, deţinut de compatriotul său Sebastien Ogier, care s-a clasat pe locul secund după o pană de cauciuc suferită în penultima probă specială.
Ogier, care a cucerit la rândul său opt titluri de campion mondial, ultimul dintre ele anul trecut, participă în acest sezon doar la unele curse din calendarul Campionatului Mondial, la fel ca şi Loeb.
Ultima victorie a lui Sebastien Loeb în World Rally Championship a fost obținut în 2018, an în are a disputat doar trei curse. Acesta este însă primul său succes la bordul unei alte maşini decât Citroen, constructorul alături de care a cucerit nouă titluri consecutive de campion în perioada 2004-2012.
Sebastien Loeb a participat la început de an și la Raliul Dakar din Arabia Saudită, unde s-a clasat pe locul secund la clasa auto.