24 ianuarie. Ziua Unirii Pincipatelor Române
În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, iar, începând din 2016, această dată a devenit zi liberă nelucrătoare. Mica Unire s-a realizat când Adunarea Electivă a Țării Românești s-a pronunțat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Țării Românești cu Moldova.
Unirea Principatelor (Mica Unire) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Realizată sub semnul ideilor Revoluției pașoptiste, Unirea Moldovei şi a Țării Românești a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud şi est de Carpaţi.
Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În 1859, Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate. În 4 decembrie 1861 Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza.
În 2016, data de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - a fost declarată zi nelucrătoare în România.