Câteva partide extraparlamentare au emis o declarație în care se arată îngrijorate de situația din sectorul energetic
Câteva partide extraparlamentare au emis o declarație în care menționează că Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică în ultimii 20 de ani, iar cetățenii și economia țării riscă să rămână în plină iarnă fără agent termic și electricitate. Formațiunile acuză actuala guvernare de iresponsabilitate în procesul de negocieri cu Gazprom.
În context, ei au făcut apel la președintele țării și autoritățile responsabile de buna funcționare a sistemului energetic al țării să manifeste atitudine responsabilă față de această problemă și cer renegocierea contractului cu Gazprom.
Declarația a fost semnată de Partidul Verde Ecologist, Partidul Legii și Dreptății, Partidul Popular Socialist din Moldova, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei și Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда».
Anastasia Taburceanu, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, a precizat că Guvernul oferă compensaţii la facturile pentru gaz şi energie termică, iar în cazul în care vor creşte tarifele, vor fi majorate şi subvenţiile.Taburceanu a mai precizat că acordul dintre Moldovagaz şi Gazprom ar trebui reînnoit, dar procesul este complex. Purtătorul de cuvânt de la Preşedinţie încă nu a comentat declaraţia.