Maia Sandu a renunţat la compensaţiile din factura la gaz. Cât a plătit șeful statului pentru luna decembrie
Maia Sandu a renunţat la compensaţiile din factura la gaz. Preşedintele a declarat că, pentru luna decembrie, a plătit 800 de lei, dar atunci a beneficiat şi de ajutorul de la Guvern.
"Sunt oameni care au 3,4 copii acasă şi chiar dacă lucrează într-o funcţie publică trebuie să se pună presiune pe ei, pentru că au de întreţinut aceşti copii. E un gest de solidaritate din partea celor care îşi pot permite acest lucru. Eu am renunţat, pentru că îmi pot permite acest lucru", a menționat șeful statului.
Anterior, şi ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a refuzat compensaţiile din factură. El a plătit pentru luna decembrie 6200 de lei. Şi prim-ministrul Natalia Gavriliţa a declarat că intenţionează să depună cerere pentru a-şi plăti factura integral. Potrivit Moldovagaz, 75 de consumatori au renunţat la suportul oferit de Guvern. Cei care vor să refuze ajutorul de la stat trebuie să depună o cerere online către furnizor.