Soldații din Garda Regală nu reacționează la nimic în timpul serviciului. Motivul nebănuit
Dacă nu ați fost încă în vizită la Palatul Buckingham din Londra, aflați că gărzile de corp care păzesc castelul, implicit familia regală, sunt foarte vigilente.
Au devenit celebri în lume prin prisma faptului că nu reacționează în timpul efectuării serviciului de pază. Nu schițează niciun zâmbet, nu se observă pe chipul lor nicio grimasă.
Soldații din Garda Regală nu au voie să reacționeze
Familia regală a Marii Britanii are nevoie de pază în permanenţă, de aceea santinelele care sunt la porțile Palatului Buckingham trebuie să își facă treaba cu maximă seriozitate. Până să ajungă în această postură, soldații se antrenează mii de ore. Activitățile și antrenamentele îi fac să fie atât de rigizi și vigilenți.
S-ar părea că o tură a unui astfel de gardian durează două ore. Dar ce se întâmplă dacă au nevoie la toaletă? Pot pleca în timpul serviciului și să lase locul destinat nesupravegheat? Se pare că nu.
Chiar dacă poate părea greu de crezut să nu te poți abține două ore, soldații sunt obligați vara să bea cantităţi foarte mari de apă înainte de a intra la datorie, pentru a preveni insolaţia şi deshidratarea.
Ce au voie și ce nu să facă în timpul serviciului
Deși nu au voie să schițeze vreo reacție, membrii Gărzii Regale au voie să se miște, chiar și atunci când se află în gardă. La 10 minute, ei au voie să se miște în jurul locului destinat pentru supraveghere. Acest lucru le este permis pentru a-și pune sângele în mișcare.
Soldații nu „au voie să leșine”. Indiferent dacă amețesc, li se face rău sau au dureri, nu au voie să își părăsească postul. Ei nu se pot întinde pe jos, ca drept urmare sunt instruiți ca în cazul unui leșin să își mențină poziția de „drepți”. Au fost câteva cazuri raportate în anul 2017 la unul din evenimentele petrecute la Palatul Buckingham.
În timpul evenimentului Trooping the Color 2017, când temperaturile au atins valori de 27°C, cinci soldați au leșinat. Evident, în poziția „drepți”. Pare greu de crezut cum un om poate să leșine în picioare, dar se pare că în Marea Britaniei, soldații casei regale au un regim mai strict.
Ce se întâmplă dacă zâmbesc la glumele turiștilor?
Pentru cei ce nu au fost încă în vizită în Marea Britanie, mai puteți afla încă un lucru ciudat. Adesea, turiștii încearcă să îi facă pe gardieni să râdă, dar ei nu au voie să schițeze nici un gest. Dacă soldații sunt prinși riscă să fie sancționați cu tăierea din salariu sau chiar cu excluderea din Garda Reginei.
Ce se întâmplă dacă se simt în pericol?
Prin prisma faptului că nu au voie să râdă, turiștii încearcă să îi şicaneze copiind mersul lor sau gesturile. Dacă se simt amenințați sau sunt atinși, ei au dreptul să vă îndepărteze chiar și îndreptând arma spre voi. Acest lucru nu este de joacă și ar fi ideal să nu îi supărați.
Un caz real s-a întâmplat în acest fel, iar unul din turiști a simțit pe propria piele. El i-a atins arma unui soldat. Acesta din urmă s-a simțit amenințat și a întors arma către turist pentru a-l îndepărta, scrie stiridinlume.ro