Alte 5.615 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore în Republica Moldova
Alte 5.615 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 870 de cazuri în regiunea transnistreană.
Din numărul total de cazuri, 31 sunt asociate cu contact în afara țării: 10-Romania, 9-Ucraina, 5-Germania, 2-Marea Britanie, 1-Rusia, 1-Egipt, 1-Italia, 1-Portugalia, 1-Irlanda.
Numărul total de teste efectuate – 17.630. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 434549. Din numărul total de cazuri, 327 sunt în rândul lucrătorilor medicali: (67-medici, 166-asistenți medicali, 94-personal auxiliar).
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 2986 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 221 în stare extrem de gravă și 35 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
Alte 1.952 persoane au fost vindecate. În total, 378443 persoane au fost tratate de COVID-19. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 22780 persoane, iar 28529 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Totodată, au fost raportate alte 21 decese provocate de COVID-19, dintre care 5 au fost înregistrate la 28 ianuarie.