Un ucrainean a vrut să intre în Moldova cu o armă pneumatică
foto: Poliția de Frontieră
Un ucrainean a vrut să intre în Moldova, având asupra sa un pistol pneumatic. Incidentul s-a produs sâmbătă, la punctul de trecere a frontierei Palanca.
Bărbatul în vâsrtă de 45 de ani se aflac la volanul unei mașini înmatriculate în Ucraina.
În timpul verificării automobilului, polițiștii au depistat în torpedou un pistol pneumatic, calibrul 4,5 mm, cu 250 alice și șase tuburi de gaze, unul fiind montat în încărcător. Conducătorul auto a declarat că arma îi aparține, însă nu a putut confirma acest fapt prin prezentarea unor documente, susținând că le-a uitat acasă.
Cercetările continuă în acest caz, iar arma a fost ridicată până la stabilirea circumstanțelor.
În aceeași zi, polițiștii de frontieră de la Palanca au depistat două asigurări auto Cartea Verde ca fiind eliberate de către o companie de asigurări din Muntenegru pentru mijlocul de transport înmatriculat în Uzbekistan.
Acest fapt le-a părut suspect oamenilor legii, care au efectuat verificări suplimentare. În urma cercetării amănunțite a documentelor au fost depistate indici de falsificare.
Bărbatul de 35 de ani, identificat ca cetățean al Uzbekistanului, a refuzat orice conlucrare cu polițiștii de frontieră, nedorind să ofere declarații și detalii privind obținerea acestora.
Cazul este cercetat în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii la răspundere a persoanelor vinovate.