Unul din cei doi soldați fugari a revenit în unitate, după 12 zile. Ce riscă acesta
Embed:
canal tv
Unul dintre cei doi soldaţi din cadrul Brigăzii 2 Infanterie Motorizată „Ștefan Cel Mare”, din Chișinău, care a fugit acum 12 zile, a revenit în unitate.
Informaţia a fost confirmată pentru PUBLIKA TV de către purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Ala Diaconu. Cel de-a doilea rămâne dat în căutare.
Cei doi militari au fugit săptămâna trecută. Potrivit unor surse, care au dorit să rămână anonime, ei au fugit în timp ce se aflau la poligonul de la Bulboaca, iar conducerea Ministerului Apărării ar fi încercat să ascundă cazul. Reprezentanții instituției au negat acuzațiile.
Codul Penal al Republicii Moldova prevede între 3 şi 7 ani de pușcărie pentru dezertarea săvârșită de două sau mai multe persoane.