Cum poți să-ți îmbunătățești postura în 5 pași simpli
Postura greșită sau poziția greșită a corpului este sursa multor probleme de sănătate mici, dar enervante și tot mai des întâlnite la mulți oameni. Atunci când stai la birou toată ziua, când privești în jos la ecranul telefonului ore în șir sau când te întinzi pe canapea în fața televizorului, este destul de greu să controlezi poziția corpului. Astfel, cei mai mulți dintre noi își petrec mare parte din zi în tot felul de posturi greșite.
Ce probleme poți avea din cauza posturii greșite
Dacă la finalul zilei ai doar ușoare dureri de spate sau de ceafă, trebuie să știi că problemele se pot agrava mult în timp. Poți ajunge la:
- Dureri de spate cronice. Acestea se pot ameliora simțitor, potrivit Komoder.ro, cu ajutorul masajului, însă ideal este să le prevenim printr-o poziție corectă a corpului.
- Dureri de cap. Dacă ai dureri de cap după o zi de muncă, nu trebuie neapărat să dai vina pe ecranul calculatorului, ci și pe poziția greșită a gâtului și capului.
- Incontinență urinară. Poate părea surprinzător, însă poziția “cocoșată” pune presiune pe abdomen, deci și pe vezica urinară, iar, în timp, acest lucru poate duce la incontinență.
- Arsuri stomacale. Aceeași poziție “cocoșată” poate să provoace reflux gastroesofagian, conform acestui articol din Harvard Health Publishing.
Cele mai frecvente greșeli de postură
Iată și greșelile pe care, cel mai probabil, le faci și tu, mai ales dacă lucrezi la birou și folosești des telefonul mobil:
- Stai “cocoșat”, de obicei la birou, dar și când mergi.
- Stai cu capul în față. De obicei se întâmplă atunci când privești ecranul telefonului.
- Duci obiecte grele pe o parte a corpului, de exemplu, pe unul din șolduri.
- Ții telefonul între umăr și cap.
5 pași pentru o postură corectă
- Întărește-ți musculatura. Ca să poți menține o poziție corectă, ai nevoie de mușchi puternici în zona abdomenului și a spatelui. Desigur, mușchii picioarelor și ai brațelor sunt la fel de importanți. Un program de exerciții simple, cu greutatea propriului corp, va fi de mare ajutor.
- Alege o saltea fermă, ortopedică. Poziția în timpul somnului este și ea importantă. Dacă dormi pe spate, alege o pernă de dimensiuni medii, care să-ți susțină capul și gâtul. Dacă dormi pe o parte, ține genunchii ușor îndoiți și pune o pernă mică sub cap. Evită să dormi pe burtă!
- Evită pantofii cu toc înalt sau cu talpă groasă. Oricât de bine ar arăta, au efecte negative asupra coloanei, așa că ar trebui să fie rezervați doar ocaziilor speciale.
- Consultă un kinetoterapeut. Acesta îți va analiza postura și îți va recomanda exerciții personalizate pentru mușchi, articulații și echilibru.
- Controlează-ți postura. Cel mai important lucru pe care îl poți face este să fii conștient de poziția corpului tău și să te corectezi atunci când mergi sau când stai la birou. Iată care este poziția corectă în fiecare din cele două situații:
Atunci când mergi, ține spatele drept, nu arcui coloana, nu te apleca în față sau în spate, trage umerii în spate și relaxează-i, folosește mușchii abdomenului, privește în față și ține bărbia paralelă cu solul.
Când stai la birou, ține ambele tălpi pe sol, genunchii îndoiți la 90 de grade și ușor mai jos decât șoldurile, spatele drept, sprijinit de spătarul scaunului, coatele pe lângă corp și antebrațele sprijinite pe birou, cu coatele în unghi de 90 de grade. Sprijină capul de spătarul scaunului și așază monitorul la nivelul ochilor.
Actualitate