Producţia agricolă a Republicii Moldova a crescut cu aproape 50 la sută în 2021 faţă de anul precedent
Producţia agricolă totală a Republicii Moldova a crescut cu aproape 50 la sută în 2021 faţă de anul precedent.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, agricultorii au recoltat în 2021 un milion 558 de mii de tone de grâu, de aproape trei ori mai mult decât în 2020. Tot de atâtea ori a crescut şi recolta de porumb, care a atins cota de două milioane 333 de mii de tone. Am avut şi o producţie bună de floarea-soarelui, 950 de mii de tone, aproape dublu faţă de 2021, dar şi de sfeclă de zahăr, 635 de mii de tone, cu 50 de procente mai mult decât în 2020. Anul trecut s-au mai recoltat 516 mii de tone de struguri, 217 mii tone de cartofi, 92 de mii de tone de rapiţă şi 47 de mii de tone de soia.
De cealaltă parte, anul trecut, în gospodăriile de toate categoriile a scăzut producţia animalieră. Astfel, în 2021, creşterea vitelor şi păsărilor în masă vie a fost de 173 de mii de tone, cu aproape şase la sută mai puțin faţă de 2020. Producţia totală de lapte a fost de 289 mii de tone, în scădere cu zece la sută, iar producția de ouă s-a redus cu aproape 8 la sută şi a ajuns la 578 milioane de bucăţi.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în 2021 a crescut numărul animalelor la întreprinderile agricole, însă a scăzut considerabil în gospodăriile oamenilor. Astfel, în 1 ianuarie 2022, în total, în ţara noastră erau 589 de mii de ovine şi caprine, cu şase la sută mai puţin decât în 1 ianuarie 2021.
De asemenea, erau 357 de mii de porci, cu doar 0,4 la sută mai mult decât în 2021 şi 102 mii de bovine, mai puţin cu peste opt procente decât anul precedent. Totodată, la întreprinderile agricole erau 3 milioane 755 de mii de capete, cu 22 la sută mai multe decât la 1 ianuarie 2021.