Veste bună! Elevii și studenții vor primi burse mai mari cu aproximativ 7 la sută
Elevii și studenții vor primi burse mai mari cu aproximativ 7 la sută de la 1 ianuarie 2022. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat ieri la ședința Guvernului.
"Potrivit documentului, va fi majorat cuantumul pentru următoarele categorii de burse: bursele de studii raportate la învățământul profesional tehnic, bursele de studii pentru studenții din învățământul superior din ciclurile 1, 2 și 3. Bursele pentru elevi și studenți din instituțiile de învățământ din domeniul milităriei și ordinii publice și alte categorii de burse", a menționat Anatolie Topală, ministrul Educației.
Odată cu intrarea în vigoare a hotărârii, elevii și studenții vor primi un supliment egal cu diferența dintre bursa calculată în hotărâre și suma deja primită. Astfel, elevii din liceele internat sau cu profil de artă, în funcţie de categorie, vor avea burse între 580 și 770 de lei. Studenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic vor primi până la 790 de lei, iar cuantumul bursei lunare în învățământul superior de ciclu I și II va fi între 535 și 1085 de lei. Potrivit ministerului Educației și Cercetării, în acest scop vor fi alocaţi suplimentar din bugetul de stat peste 17 milioane de lei.