Erdogan anunţă o vizită a preşedintelui Israelului în Turcia, prima în ultimii 15 ani
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat joi că omologul său israelian Isaac Herzog va vizita Turcia la jumătatea lunii martie, aceasta urmând să fie prima vizită oficială a unui preşedinte israelian în Turcia în ultimii 15 ani, relatează agenţia EFE.
''Vizita poate deschide un nou capitol în relaţiile'' dintre cele două ţări, a declarat Erdogan la o conferinţă de presă la Ankara, adăugând că este pregătit să ia ''măsuri în toate domeniile, inclusiv în privinţa gazului natural''.
Deşi Turcia a fost un aliat istoric al Israelului, relaţiile dintre cele două ţări s-au degradat în urma asaltului lansat în 2010 de marina israeliană asupra unei flotile turce care încerca să spargă blocada impusă Fâşiei Gaza, atac soldat cu moartea a zece activişti turci.
După negocieri îndelungate, Israelul a prezentat oficial scuze Turciei şi a acceptat să despăgubească victimele. În schimb, Ankara a acceptat să renunţe la demersurile legale iniţiate pe plan internaţional.
Ambasadorii celor două ţări au revenit la post în 2016, dar doi ani mai târziu, după tulburările din teritoriile palestiniene ce au urmat recunoaşterii de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului, Turcia a expulzat ambasadorul israelian. Cu toate acestea, relaţiile comerciale bilaterale între Turcia şi Israel au continuat să se dezvolte, scrie agerpres.
Apropierea din prezent a Turciei de Israel se înscrie în demersurile Ankarei de a tempera tensiunile în estul Mediteranei, unde Grecia, Cipru, Israel şi Egipt au arătat o anumită unitate în faţa acţiunilor Turciei de explorare a unor zăcăminte de gaze într-o zonă revendicată de Grecia şi au proiectat un gazoduct care să fie construit între Israel şi Grecia, gazoduct pe care Turcia l-ar dori să fie redirecţionat pentru a trece şi pe teritoriul ei.