Aviația americană a fost condamnată să plătească 230 de milioane de dolari victimelor unui atac armat din 2017
Un judecător federal american a dispus, luni, ca Forțele Aeriene ale Statelor Unite să plătească daune de peste 230 de milioane de dolari supraviețuitorilor și familiilor victimelor unui atac armat care a avut loc în statul Texas, în 2017. Decizia instanței vine ca urmare a faptului că aviația americană nu a semnalat cazierul judiciar al atentatorului, fost membru în U.S. Air Force, fapt ce ar fi putut preveni vânzarea armei de foc cu care a fost comisă fapta.
Kelley, un infractor condamnat, avea antecedente de violenţă domestică şi de tulburări ale sănătăţii mintale. După ce a comis atacul, el s-a împuşcat. Familii ale victimelor şi supravieţuitori au dat în judecată guvernul american, afirmând că acesta ar fi putut să îl împiedice pe atacator să cumpere legal arme de foc.
„Instanţa a concluzionat că guvernul nu a dat dovadă de prudenţă rezonabilă în activitatea sa de a înainta către FBI antecedentele penale ale lui Kelley şi că guvernul este responsabil de 60% din prejudiciile reclamanţilor”, se arată în decizie.
Legile privind armele de foc din Texas sunt printre cele mai relaxate din ţară.
Kelley a scăpat de sistemul de verificare a antecedentelor deoarece Forţele Aeriene (US Air Force) în care el a activat nu au semnalat cele două condamnări ale sale pentru violenţă domestică, fapte comise cu cinci ani în urmă.
Purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene, Ann Stefanek, a declarat că armata intenţionează să atace decizia în apel, conform New York Times, citat de Agerpres.