Artur Reşetnicov se declară ostatic și deținut politic al actualei guvernări
Fostul deputat, Artur Reşetnicov, reţinut şi arestat pentru îmbogăţire ilicită se declară ostatic și deținut politic al actualei guvernări. Din izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie, Reşetnicov a scris de mână o declaraţie în care susţine că urmărirea penală în privinţa lui a fost pornită ilegal şi că astfel a fost subminată autoritatea judecătorească. Fostul şef al SIS a reiterat că în spatele reţinerii lui ar sta interesele puterii de a sustragere atenția opiniei publice de la scumpirile din ultima perioadă, dar şi pentru a-i linişti pe cei din PAS care, susţine Reşetnicov, ar vrea să părăsească fracţiunea. Reprezentaţii Guvernului şi ai Procuraturii au respins aceste acuzaţii.
Artur Reşetnicov a scris în declaraţia sa că dosarul pornit pe numele lui este unul fabricat şi fals. El afirmă că documentele oficiale demonstrează că familia lui, în perioada 2015-2019, a avut mai multe venituri decât cheltuieli.
Fostul şef al SIS consideră că pe lângă sustragerea atenţiei opiniei publice de la scumpiri, reţinerea lui este o pedeapsă din partea actualei Guvernări şi pentru faptul că a părăsit rândurile comuniştilor în anul 2015.
”Există nemulţumiri în cadrul fracţiunii PAS în Parlament. Arestul meu este folosit ca exemplu ce se va întâmpla cu cei care vor îndrăzni să părăsească fracţiunea PAS, a scris Reşetnicov.
Solicitată pentru o reacţie, purtătorul de cuvând al Guvernului, Anastasia Taburcean a refuzat să comenteze mesajele lui Reşetnicov. Acelaşi răspuns l-am primit şi de la purtătorul de cuvânt al PAS, Aurica Jardan.
Un alt motiv care ar sta în spatele reţinerii sale, spune Reşetnicov, sunt deciziile luate de acesta în perioada anilor 2018-2019, când a fost judecător la Curtea Constituţională. El susţine că pornirea urmării penale pe numele lui ar fi una ilegală, întrucât, chiar şi aflat în demisie, s-ar mai bucura de aceleaşi garanţii pe care le are un judecător al Curţii Constituţionale aflat în funcţie. Adică, nici o acţiune nu putea fi întreprinsă în privinţa lui fără fără un aviz prealabil al Plenului Curţii, iar astfel a fost încălcată Legea Supremă și subminată autoritatea judecătorească.
Am încercat să aflăm de la preşedintele Curţii Constituţionale, Domnica Manole dacă într-adevăr acesta s-ar bucura de o aşa numită imunitate, despre care a anunţat. Manole a refuzat să comenteze declaraţiile lui Reşetnicov.
Am solicitat o reacţie şi de la procurori. Mariana Cherpec, procurorul responsabil pentru comunicarea cu presa ne-a declarat că urmărirea penală desfășurată de către procurorii anticorupție în privința ex-judecătorului Curții Constituționale, Artur Reşetnicov nu are nici o legătură cu activitatea desfășurată de către acesta la CC. În acest sens, Cherpec a precizat că nu era necesară eliberarea unui aviz a Curții Constituționale pentru desfășurarea acțiunilor de urmărire penală în privința acestuia.
Artur Reşetnicov a fost reţinut miercurea trecută de către procurorii Anticorupţie. În prezent el se află în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie, după ce la săptămâna trecută, magistraţii Judecătoriei Chişinău cu sediu la Ciocana au emis pe numele acestuia un mandat de arestare pentru 30 de zile. Înainte de a fi escortat la CNA, el a declarat jurnaliştilor că a intrat în greva foamei. Solicitat telefonic de postul nostru de televiziune, avocatul lui Reşetnicov ne-a declarat că acesta a încetat greva.