OMS: Jumătate de milion de decese din cauza variantei Omicron
Aproximativ 500.000 de oameni au murit în lume din cauza COVID de la descoperirea noii variante Omicron, cu toate că există vaccinuri. A menționat managerul de incidente al Organizației Mondiale a Sănătății, care a numit acest bilanț „mai mult decât tragic”, potrivit AFP, citată de Hotnews.
„În timp ce toată lumea spunea că Omicron este mai benign, am ratat faptul că jumătate de milion de oameni au murit de când a fost detectat. În era vaccinurilor eficiente, moartea a jumătate de milion de oameni este cu adevărat ceva (…) Este mai mult decât tragi”, a spus managerul de incidente al OMS, Abdi Mahamud.
Potrivit lui Mahamud, de când Omicron a fost catalogată de OMS drept o variantă „îngrijorătoare”, la sfârșitul lunii noiembrie, 130 de milioane de cazuri și 500.000 de decese au fost înregistrate în întreaga lume.
La rândul ei, un alt oficial OMS, Maria Van Kerkhove, a transmis că numărul de cazuri Omicron este uimitor, vârfurile anterioare par aproape plate, chiar dacă numărul real de cazuri și decese ar fi mult mai mare decât cel oficial.
„Suntem încă în mijlocul acestei pandemii. Sper că ne apropiem de sfârșitul ei, dar multe țări nu și-au depășit încă vârful Omicron și acest virus continuă să fie periculos”, a avertizat ea.
Noua tulpină a depășit rapid Delta ca variantă dominantă la nivel mondial, deoarece este foarte contagioasă, deși studii au susținut că tinde să provoace forme mai blânde ale bolii. Mai multe țări europene, precum Suedia, Danemarca, au eliminat recent restricțiile anti-COVID ca urmare a procentului ridicat al populaţiei vaccinate şi a unui pericol mai mic reprezentat de varianta Omicron.
De altfel, directorul regional OMS pentru Europa, Hans Kluge, a transmis săptămâna trecută un mesaj optimist privind finalul pandemiei pe continent, afirmând că „suntem într-o situație de încetare a focului”.