Facturile la căldură LASĂ moldovenii cu buzunarele goale. Unii spun că nici compensaţiile din partea statului nu-i vor salva
Facturile la căldură pentru luna ianuarie de la Termoelectrica i-a cam speriat pe moldoveni. Unii oameni spun că nici compensaţiile din partea statului nu-i vor salva.
Maria Fistican locuieşte împreună cu soţul ei într-un apartament de 74 de metri pătraţi din sectorul Rîşcani al Capitalei. Femeia spune că a primit o factură mult mai mare față de luna decembrie.
„Da, din pensie, trei mii şi două mii, spuneţi vă rog şi patru mii achit şi cu ce rămân, cu 1000 de lei. Păi mai este lumină, alte facturi. Dar de mâncare nici vorbă, mai renunţi la unele şi întinzi, ca să ai cât de cât de mâncare, asta este.”, a relatat Maria Fistican, locuitoare a Capitalei.
Și Valentina Covalciuc afirmă că a rămas șocată când a văzut că trebuie să plătească peste trei mii de lei.
„Când primesc facturile le achit pe toate, ca să nu am datorii, ulterior mă uit ce bani mi-au rămas pentru mâncare. Este foarte greu, cu 400 de lei mai scump”, a menționat Valentina Covalciuc, locuitoare a Capitalei.
Unii spun că nu vor putea plăti toată suma.
„Eu o să achit până la vară, câte puţin, câte puţin. Ce pot să fac?Eu plâng.”
„Dacă nu o să pot, o să achit la vară, câte puţin. Este greu. Și produsele sunt scumpe.”
„Iese că mai mult decât este pensia la oameni.”
Din 1 ianuarie, locuitorii Capitalei achita 2169 de lei pentru o gigacalorie față de 1772 de lei cât era anterior. Statul va compensa parțial aceste majorări.