Podeaua unui bar din estul Londrei s-a prăbușit cu tot cu clienți. 13 oameni au fost răniți
13 oameni au fost răniți după ce podeaua unui pub din estul Londrei s-a prăbușit cu tot cu clienți. Pompierii au salvat șapte persoane care rămăseseră blocate sub dărâmături.
Patru persoane au fost transportate la spital, scrie digi24.ro.
Martorii au povestit că la început s-au auzit un huruit și trosnituri, după care mezaninul a căzut. Au urmat un nor de praf și țipete. Din fericire nimeni nu s-a ales cu răni care să pună viața în pericol.
Unul dintre răniți a declarat pentru BBC că s-a temut că va muri după ce a fost prins sub dărâmături.
„Totul mă zdrobea, începeam să-mi pierd răsuflarea. Ajunsesem la punctul în care nici nu am putut plânge după ajutor pentru că nu mai aveam energie”, a spus James Purdon, 30 de ani, care are răni la spate și picioare. După ce a fost salvat, a povestit că nu se poate mișca și că are dureri foarte mari.
Brian Jordan, coordonatorul serviciului de ambulanță din Londra a declarat că acest eveniment a fost tratat ca un incident major și că la fața locului au fost trimise inclusiv echipaje aeriene de intervenție medicală. pe masă.
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a mulțumit serviciului de ambulanță, pompierilor și poliției pentru „intervenția rapidă”.
„Gândurile mele sunt la cei afectați de incidentul din Hackney Wick în această seară. Le doresc tuturor celor răniți însănătoșire grabnică”, a transmis el.
Locația va rămâne închisă „deocamdată”.