Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, începe un turneu în Europa. Prima întâlnire va fi cu Vladimir Putin
Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, porneşte luni într-un turneu în Europa, iar prima oprire va fi în Rusia. Liderul brazilian are prevăzută pentru miercuri o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Vizita, care a fost anunţată în decembrie, la invitaţia gazdei, este umbrită de avertismentele guvernului de la Washington privind un posibil atac iminent al Rusiei asupra Ucrainei. În continuare, joi, Bolsonaro ar urma să se întâlnească la Budapesta cu premierul ungar Viktor Orban.
Preşedintele brazilian va fi însoţit de miniştri şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Tot pentru miercuri este prevăzută o întrevedere între miniştrii de externe şi ai apărării ruşi şi brazilieni, mai scrie sursa citată de Agerpres. Potrivit unor observatori, şeful celui mai mare stat din America Latină doreşte şi să demonstreze prin această deplasare că încă mai are parteneri în străinătate.
Dar, având în vedere împrejurările în care are loc, criticii săi din Brazilia au calificat această călătorie drept "importantă, dar nepotrivită".
"Există riscul ca preşedintele Bolsonaro să facă o declaraţie necugetată care ar putea avea consecinţe dramatice", a atenţionat politologul Mauricio Santoro, potrivit Digi24.
Ministerul Afacerilor Externe de la Brasilia a dat publicităţii un comunicat în care aminteşte de cei 30 de ani de relaţii diplomatice dintre Brazilia şi Ucraina.