Un ofițer principal de investigații din cadrul INI, trimis în judecată pentru acte de corupție
Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui ofițer principal de investigații din cadrul INI, pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea pasivă.
Omul legii este învinuit de procurori că, fiind persoană publică, exercitând atribuțiile de ofițer principal de investigații, specializat în investigarea infracțiunilor în domeniul transporturilor, în decembrie 2021, la sediul unei companii din Chișinău, al cărui gen de activitate este prestarea serviciilor de reparație a automobilelor, a întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului, în rezultatul căreia a sigilat sediul unde își desfășoară activitatea această întreprindere.
Ulterior, acesta i-a comunicat administratorului companiei vizate că, ar putea fi aplicată o amendă de ordinul sutelor de mii de lei, sau eventual să fie intentată o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunilor de practicare ilegală a activității de întreprinzător sau evaziune fiscală și în acest scop a pretins de la acesta, bani ce nu i se cuvin, în sumă de 2000 euro.
În continuare, sub controlul organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție și a procurorilor anticorupție, în biroul de serviciu al ofițerului de investigație, ultimul a primit de la administratorul companiei vizate, suma extorcată de 1900 euro, care în cadrul percheziției de către organul de urmărire penală au fost ridicați de la acesta.
Ofițerul vizat în cadrul investigațiilor penale a fost reținut, iar la moment în privința sa este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu.