Unul din 3 pacienți COVID-19 care ajung în secţiile de terapie intensivă, suferă de psihoze severe. Explicația medicilor
Embed:
Agresivitatea, starea de dezorientare sau pierderile de memorie sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă pacienţii cu COVID-19 care ajung în secţiile de terapie intensivă. Medicii spun că pe lângă afecţiunile pulmonare grave, unul din 3 pacienţi suferă şi de psihoze severe.
''Sunt agitaţiile psihomotorii până la delir. Pacienţii când sunt afectaţi psihomotor suntem nevoiţi să le facem sedare medicamentoasă şi pentru propria lor siguranţă, uneori sunt fixaţi. Pacienţii de vârsta a treia au mai des manifestările date, deoarece au probleme cardiovasculare, sunt afectate şi vasele creierului.'', a declarat Cornelia Voitic, şef secţie ATI, spitalul ''Sfîntul Arhanghel Mihail''.
Lidia Ceban are 72 de ani, iar anul trecut s-a infectat cu SARS-CoV-2. Femeia spune că după boală i-a fost afectată memoria.
''Ameţesc chiar şi acum. Şi mai pot să uit. Acum pun un lucru undeva şi uit unde l-am pus. După COVID uit foarte tare.'', a declarat Lidia Ceban, locuitoare a Capitalei.
Neurologii susţin că foştii pacienţi cu COVID-19 pot avea mai multe simptome de natură neurologică și psihologică.
''Într-adevăr pacienţii pierd orientarea, au tulburări de memorie, au tulburări de comportament. Acestea sunt cele mai grave tulburări cu care se confruntă pacienţii. Cu cât mai gravă este afectarea pulmonară, cu atât mai gravă este şi afectarea neurologică. Pacienţii compromişi cu patologiile netratate, nedepistate pe fon de COVID pot să fie acutizate.'', a declarat Ana Botoșanu, medic neurolog, spitalul ''Sfîntul Arhanghel Mihail''.
În prezent, în spitalele din ţară sunt internaţi peste două mii de pacienţi bolnavi de COVID-19, dintre care peste 180 sunt în stare extrem de gravă, iar 29 sunt intubaţi.