O navă plină cu mașini de lux a luat foc și plutește în derivă în Oceanul Atlantic
O navă cargo abandonată, plină cu mașini de lux, plutește în derivă în Oceanul Atlantic, după ce un incendiu care s-a răspândit rapid la bord a forțat echipajul să evacueze vaporul, relatează CNN.
Nava Felicity Ace a luat foc miercuri în Atlanticul de Nord. Transporta mărfuri, inclusiv autoturisme Porsche și Volkswagen, de la Emden, Germania, la Davisville, Rhode Island. În momentul izbucnirii incendiului, nava se afla la 90 de mile marine sud-vest de insulele Azore, potrivit unui comunicat al Marinei portugheze, scrie digi24.ro.
Incendiul a izbucnit în cala de marfă, dar s-a extins rapid, iar cei 22 de membri ai echipajului au fost forțați să abandoneze nava. Potrivit unei alte declarații a Marinei Portugheze, echipajul a fost preluat în siguranță și dus la un hotel local. Nu a existat nicio sursă vizibilă de poluare din cauza incendiului, potrivit comunicatului.
Proprietarii navei au anunțat că vor aduce un remorcher pentru a o transporta. Înmatriculată în Panama, Felicity Alice este operată de linia de transport maritim japoneză Mitsui O.S.K.
Porsche a confirmat pentru CNN Business că o serie de mașini produse de companie erau la bord și că clienții vor fi contactați de dealerii auto.
„Deși este prea devreme pentru a confirma ceea ce s-a întâmplat și pașii următori, noi – împreună cu colegii noștri de la Porsche AG – îi sprijinim pe clienții și dealerii noștri cât de bine putem pentru a găsi soluții”, a spus Angus Fitton, Vicepreședinte Porsche Cars America de Nord.
„Suntem în contact cu compania de transport maritim și acum se cunosc detaliile mașinilor de la bord”, a adăugat el.
Printre cei care așteptau să le sosească viitoarea mașină cu această navă este și jurnalistul Matt Farah, care cumpărase un Porsche Boxster Spyder.
„Dealerul a confirmat că mașina mea, împreună cu cel puțin o duzină de alte vehicule pe care le așteptau, se află pe acea navă. Nu aveau informații pentru mine și mi-au spus că, imediat ce Porsche Cars North America decide un plan de acțiune, mă vor anunța”, a spus el.
Volkswagen are, de asemenea, clienți care așteaptă vehicule aflate pe nava în flăcări.
„Știm că o navă cargo care transporta vehicule ale Grupului Volkswagen peste Atlantic a fost implicată într-un incident. Nava era în drum spre America de Nord”, a spus Dirk Ameer, purtător de cuvânt al Volkswagen.
„Suntem în contact cu compania de transport maritim pentru a obține mai multe informații despre incident”, a adăugat el.
Felicity Ace poate transporta peste 17.000 de tone metrice de marfă, potrivit Associated Press. Marina portugheză a declarat că incendiul continuă, iar o navă de patrulare oceanică rămâne la fața locului pentru a monitoriza nava abandonată.