Republica Moldova și SUA, la 30 de ani de relații diplomatice. Mesajul noului ambasador al SUA în română
Embed:
Se împlinesc 30 de ani de când Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii şi-au lansat relaţiile diplomatice. Cu această ocazie, noul ambasador american acreditat în ţara noastră, Kent Logsdon, a înregistrat un mesaj video în limba română. Excelenţa sa a trecut în revistă cele mai importante realizări din cadrul colaborării moldo-americane.
"Peste 5.000 de cetăţeni moldoveni au călătorit în Statele Unite prin programe de schimb, au studiat în universităţi şi licee din SUA. Alţii şi-au consolidat abilităţile profesionale. În acelaşi timp, mii de americani au venit aici ca voluntari ai corpului păcii."
Logsdon a mai subliniat că, în cei 30 de ani de relaţii diplomatice, poporul american a investit 1,5 miliarde de dolari în diferite proiecte din ţara noastră, de la drumuri şi infrastructură, până la agricultură şi mediul academic. Totodată, SUA au donat vaccinuri, echipamente de protecţie și ventilatoare în valoare de peste 9 milioane de dolari.
"Acesta este doar începutul. Vom continua să ne construim parteneriatul împreună în baza valorilor comune şi a intereselor comune. Ştiu că parteneriatul nostru va creşte şi va prospera în următorii 30 de ani."
Kent Logsdon este al 11-lea ambasador american în ţara noastră. Predecesorul lui a fost Dereck Hogan. În cursul acestei săptămâni, Logsdon a prezentat scrisoarea de acreditare preşedintelui Maia Sandu. De asemenea, a avut discuţii cu premierul Natalia Gavriliţă şi ministrul de Externe, Nicu Popescu. Noul ambasador în ţara noastră a mai făcut parte în trecut din misiunile diplomatice ale Statelor Unite din Ucraina, Germania, Georgia, Thailanda, Kazahstan şi Pakistan. Astfel, acesta a reuşit să înveţe limbile rusă, ucraineană, thailandeză şi germană.