Alertă de călătorie în Ucraina! Moldovenii sunt îndemnați să nu plece în țara vecină
Autoritățile de la Chișinău recomandă moldovenilor să se abțină de la călătorii în Ucraina, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul de Externe. În mod prioritar, MAEIE recomandă cu prioritate cetățenilor evitarea oricărei deplasări în regiunile de est ale Ucrainei.
Atenționarea a fost făcută în contextul evoluțiilor de securitate din proximitatea acestei țări, precum și a anunțurilor unor companii aeriene de a-și suspenda zborurile spre/dinspre Ucraina.
Moldovenii care se află pe teritoriul țării vecine sunt îndemnați să evite zonele unde se desfășoară evenimente cu participarea unui număr mare de persoane. La fel, este importantă verificarea disponibilității actelor de călătorie valabile și a mijloacelor financiare necesare pentru părăsirea la necesitate a țării, se mai arată în comunicat.
"Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene continuă să analizeze cu atenţie evoluţia situaţiei de securitate, inclusiv din perspectiva menţinerii activităţii Ambasadei Republicii Moldova la Kiev. Astfel, ambasada de la Kiev și consulatul de la Odesa rămân operaţionale şi acţionează în direcţia acordării asistenţei şi protecţiei consulare cetățenilor aflați pe teritoriul Ucrainei", menționează MAEIE.