ONU avertizează: Madagascar se află într-o ''cursă contra cronometru'' înainte de sosirea ciclonului Emnati
sursa foto: publika.md
Autorităţile şi echipele de salvare din Madagascar au intrat într-o "cursă contra cronometru" pentru a proteja insula înainte de sosirea, prevăzută marţi seara, a ciclonului Emnati, cea de-a patra furtună majoră care se va abate asupra acestei insule din Oceanul Indian în interval de o lună, a avertizat ONU, care a cerut ajutor internaţional, relatează AFP.
Ciclonul Emnati este aşteptat să atingă uscatul pe coasta estică a insulei, însoţit de vânturi ce vor avea viteze de până la 170 de kilometri pe oră. Madagascar nu şi-a revenit încă de pe urma efectelor devastatoare produse de ciclonul Batsirai, care a lovit insula pe 5 februarie, făcând 124 de victime şi afectând în total aproximativ 270.000 de locuitori, scrie agerpres.ro.
În plus, circa 21.000 de persoane rămân strămutate după trecerea, la sfârşitul lunii ianuarie a ciclonului Ana, iar alte 5.000 au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele săptămâna trecută din cauza furtunii tropicale Dumako, potrivit Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al Naţiunilor Unite (Ocha).
"Am intrat într-o cursă contra cronometru pentru a evita ca oamenii care s-au confruntat cu furia primelor trei cicloane să sufere consecinţele trecerii Emnati", a declarat la Geneva purtătorul de cuvânt al Ocha, Jens Laerke.
Potrivit acestuia, este nevoie de 26 de milioane de dolari pentru a-i ajuta în următoarele trei luni pe cei afectaţi de trecerea Batsirai, iar nevoia de ajutoare "ar urma să crească odata cu trecerea" Emnati.
Programul Alimentar Mondial (PAM) a afirmat, de asemenea, că se afla în stare de urgenţă în legătură cu această chestiune.
"Ne rugăm, evident, pentru ce este mai bine, dar ne pregătim pentru ce este mai rău", a declarat purtătorul de cuvânt al PAM, Tomson Phiri, adăugând ca agenţia sa se pregăteşte să trimită rapid ajutoare alimentare şi nealimentare imediat după trecerea noului ciclon.
Conform agenţiei ONU pentru meteorologie (OMM), Emnati este un ciclon "puternic şi periculos", care ar putea "face pagube considerabile".