Sheriff Tiraspol va juca meciul retur cu Sporting Braga din cadrul fazei eliminatorii a Ligii Europei, pe Estadio Municipal de Braga
Embed:
Sheriff Tiraspol va juca meciul retur cu Sporting Braga din cadrul fazei eliminatorii a Ligii Europei pe unul dintre cele mai neobișnuite arene din lume. Partida se va disputa pe Estadio Municipal de Braga, care este o adevărată bijuterie arhitecturală.
Stadionul a fost construit în stâncă, mai exact în fața unei cariere. Astfel, în spatele uneia dintre cele două porți de fotbal este un zid stâncos, iar după poarta opusă e o vedere panoramică a orașului Braga.
Arena are doar două tribune laterale de-a lungul terenului, care sunt conectate între ele prin cabluri de oțel. Un alt lucru curios este că trecerea între tribune se face printr-o pe sub terenul de fotbal. Mai mult, tabela de marcaj este amplasată chiar pe stâncă.
Ideea pentru construcția stadionului a apărut în 2000 după ce s-a decis că Portugalia va găzdui Campionatul European din 2004. Proiectul a fost realizat de arhitectul Eduardo Souto de Moura .
Noua arenă cu capacitate de 30 de mii de locuri a fost dată în exploatare la finalul anului 2003, iar costurile pentru construcție au ajuns la 83 milioane de euro.
Peste jumătate de an, stadionul a găzduit două meciuri de la Campionatul European. Bulgaria - Danemarca și Olanda - Letonia.
Sheriff Tiraspol va deveni prima echipa din campionatul Moldovei ce va juca pe această impresionantă arenă. Partida este programată joi seara cu începere de la ora 22:00 și va fi transmisă în direct în direct de CANAL 5, unde va fi comentată în limba română și de CANAL 3, unde va avea comentariul în rusă.