Sportivii din ţara noastră au organizat o cursă de alergare în Parcul Valea Morilor. Ei au îndemnat omenirea la pace
Mai mulți sportivi din ţara noastră au organizat o cursă de alergare prin care au îndemnat omenirea la pace. Ei au pornit din parcul Valea Morilor din Capitală și au făcut un tur al ambasadelor.
„Nu zic că efectele o să fie imediate. O să atragă atenţia ambasadelor în primul rând prin faţa căror o să trecem, o să vadă lumea. Nu suntem indiferenţi.”, a relatat Vlad Bercu, participant.
„Singurul mesaj pentru toţi este de a promova pacea şi de a trăi în solidaritate unii cu alţii şi în bună înţelegere.”, a menționat Ion Mărgineanu, participant.
S-au alăturat și soţii Miron din Capitală, care, la fel ca mulţi moldoveni, au rude în Ucraina.
„Mătuşa care trăieşte în Nicolaev, nepoţica, strănepoţica mătuşii mele şi copii moşului meu în Zaporojie trăiesc. Încercăm să ajungem la cei care au putere să oprească acest război.”, a precizat Marina Miron, participantă.
„Noi vrem să fim alături de poporul ucrainean, care îşi apără patria.”, a spus Viorel Miron, participant.
În total au fost peste 100 de participanți. Aceştia au purtat tricouri cu inscripția „Peace is our pace”.
„Noi prin acest slogan vrem să arătăm că pacea este viteza cu care noi vrem să alergăm.”, a adăugat Iulian Bercu, organizator.
O cursă similară a avut loc şi la Tiraspol.