„Iartă-ne, Ucraina”. Mesajul disperat al rușilor care se opun războiului. Aproape 6.000 de oameni au fost arestați
Aproape 6.000 de persoane au fost reținute în Rusia în patru zile de proteste față de invazia lui Vladimir Putin în Ucraina, potrivit grupului independent de monitorizare OVD-Info. Oamenii care se împotrivesc războiului au ieșit în stradă, în ciuda riscului de a lua amenzi uriașe sau a ajunge în arest pentru că protestează fără autorizație, relatează CNN.
Conform legii ruse, demonstrațiile mari se fac doar cu autorizație. Amenzi mari - și în unele cazuri chiar închisoare - pot fi impuse celor care protestează fără permis.
Joi, Comitetul de Investigații al Rusiei a avertizat că participarea la orice protest la adresa războiului este ilegală. De asemenea, a mai spus că infracțiunile ar putea fi înscrise în cazierul judiciar al participanților, ceea ce „ar lăsa o amprentă asupra viitorului persoanei”.
Alexandra și Anna, ambele în vârstă de 27 de ani, sunt printre cei care au mers duminică în fața Ambasadei Ucrainei la Moscova, prezentând scuze ucrainenilor pentru invazie, relatează Reuters.
Tinerele cred că frații lor, unul militar și altul contractor, au ajuns să ia parte la invazia în Ucraina, în urma exercițiilor militare din Crimeea.
„Sunt categoric împotriva acestui război și vreau să se încheie imediat. Inima mea este lângă poporul ucrainean, mă gândesc la cei care au murit, au suferit și care se află în zona de conflict", a spus Alexandra.
Ea a lăsat un buchet de flori pe trotuarul de vis a vis de ambasadă, deoarece în jurul misiunii diplomatice erau baricade și forțe de poliție. Alți oameni au lăsat o pancartă pe care scria „Iartă-ne” și o inimă de carton, colorată în albastru și galben, culorile drapelului Ucrainei.
Toate acele obiecte au fost aruncate la scurt timp. Un polițist a declarat pentru Reuters că florile sunt luate la fiecare două ore pentru a nu sta în calea trecătorilor.
Alexandra a spus că toți prietenii ei se opun războiului, dar că mulți ruși, inclusiv părinții ei, îl susțin.
„Părinții mei locuiesc în provincii. Se uită la televizor și propaganda îi afectează, sunt într-un vid informațional... Ne certăm în fiecare zi”, spune ea.
Anna adaugă că a protestat în fiecare zi începând de joi, în ciuda riscului de a fi arestată, și spune că îi pare rău că nu i-a sprijinit mai mult pe liderii opoziției.
„Nu este nimeni care să ne organizeze acum. Toți sunt fie în închisoare, fie etichetați ca extremiști... Am ratat momentul. Suntem de vină pentru ceea ce se întâmplă. Și eu, personal”, spune ea.