Canada va interzice toate importurile de ţiţei din Rusia
Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat interzicerea tuturor importurilor de ţiţei din Rusia, o industrie de pe urma căreia au beneficiat foarte mult preşedintele Putin şi oligarhii săi.
„Acest sector reprezintă mai mult de o treime din veniturile bugetului federal rus. Deşi Canada a importat doar cantităţi foarte limitate în ultimii ani, această măsură transmite un mesaj puternic”, a spus şeful guvernului canadian, relatează AFP, citată de Agerpres.
În 2019, Canada a importat 17.870 de barili de ţiţei rusesc pe zi, adică aproximativ 2,6% din totalul importurilor de petrol ale Canadei, un total care a scăzut aproape de zero în 2020, potrivit guvernului canadian.
Tot luni, Canada a anunţat un nou transport de arme către Ucraina, inclusiv arme antitanc care vor fi livrate „cât mai repede posibil”, a declarat ministrul forţelor armate, Anita Anand.
„Am văzut în ultimele zile că Putin a făcut o mare greşeală. S-a gândit că va fi uşor să cucerească Ucraina şi să-i captureze capitala. El a crezut că Occidentul va fi divizat şi a crezut că a plănuit toate sancţiunile pe care urma să le instituim. S-a înşelat în privinţa ambelor aspecte”, a spus Trudeau.